Casa De Editura Max Blecher

Casa De Editura Max Blecher - Intr-o zi nu ne vom mai recunoaste | alexandru potcoava

• 2 stele, bazat pe 1 voturi

„Revizitarea (de.

175 de minute, intr-un Ipotesti mizilizat) a mitului eminescian, chiar in deschidere, anunta miza cartii.

Biografism abundent, direct, dar mai ales indirect, prin voci si personaje (un soi de «biografii comune», insa deloc anoste, gen Monciu-Sudinski).

Narativitate pana la limita evacuarii lirismului, reusind, cu toate acestea, nu doar sa-l pastreze, ci sa-l si amplifice in extremis.

Cateva ancorari, pentru contrast, in generationismul literar.

Destul pentru Alexandru Potcoava ca sa surprinda spiritul vremurilor noastre postistorice si postculturale — si apoetice — si sa stoarca din cotidianitatea (Alltaglichkeit) maladiva ce ne ameninta cu aglutinarea, cu entropia impersonalului si, finalmente, cu uitarea (de unde titlul precis, aproape tehnic: Intr-o zi nu ne vom mai recunoaste) o ultima nostalgie, in sensul vechi, ontologic si intens poetic, acela de durere la amintirea casei, caminului, intimitatii, identitatii ratacite.

Nostalgie insuportabila in sine, «indulcita» prin autoironie si dispozitie conviviala, prin rasu’-plansu’ si haz-de-necaz.

Dar care traseaza liniile de forta ale unei poezii mult mai puternice, prin tragismul ei subiacent, decat poate parea la o prima vedere.

Nimigean„Nu ma intereseaza prea tare (fiindca incerc sa ocolesc prejudecatile acelora care trebuie sa bage totul in sertarasele potrivite) daca Alexandru Potcoava scrie poezie narativa sau un soi de proze scurte versificate, cu tuse poetice calde si pregnante, cata vreme il simt in textul sau atat de vioi, de curios si de acut in observatie si limbaj.

Potcoava e in verva si arata o mare pofta de a povesti, imprumutand voci, croind istorii infuzate de poezie care se dezvolta firesc, fara artificii, fara sclipici, fara incoerente stilistice, dar cu o jubilatie pe care o-ntalnesti doar la autorii cu adevarat indragostiti de scris.

Intr-o zi nu ne vom mai recunoaste e-o carte pe care o citesti pe nerasuflate, si vine la un deceniu si jumatate dupa volumul de poezie foarte promitator cu care debuta, la numai 21 de ani.

Era si timpul.

”Claudiu Komartin.