Nebun, da, sunt nebun! Dar, lume, daca N-ar fi nebuni ai fi de tot saraca, Ti s-ar usca si ramuri, si tulpina De n-ai avea prin ei, sus, radacina.
Si-ai fi de tot comuna si banala, Si viata ti-ar fi searbada si goala, Caci cei cuminti n-ar face rod nici unii De n-ar muri in locul lor nebunii.
(Demostene Andronescu, Nebunul)Demostene Andronescu, astazi octogenar, ramane una dintre vocile lirice cele mai pure si mai reprezentative ale inchisorilor politice din Romania.
Volumul Peisaj launtric, ajuns acum la a treia editie, este testamentul liric al unei vieti mucenicite, dar si fila din testamentul unei generatii fara noroc (cartea e inchinata, de altfel, “Generatiei mele de Don Quijoti striviti de prea marele lor vis”).
O poezie care se misca intre suferinta (“Moarte provizorie”) si iertare (“Incheiere”), intre omeneasca “Indoiala” (a se vedea poezia cu acest titlu, dedicata lui V.
Voiculescu) si credinta in numele careia merita sa mori: Credinta mea, sporita strop cu strop,/ O-nscriu ca pe-un inel de foc pe zare,/ Iar taina ca pe-o umbra mi-o ingrop/ La temelia lumii viitoare (“Testament”).
| Mori | Credinta mea sporita strop cu strop |
|---|
18.90 Lei
