Privelisti/le lui Alexandru Vakulovski mi-au adus aminte, mai degraba, de Blow-up, filmul lui Antonioni din 1966.
Vakulovski e un fotograf de elita care reuseste sa fotografieze cam tot ce misca in proximitate.
In proximitatea lui si a noastra.
Adevarul, realitatile, despre noi si despre ceilalti, sunt developate si intrupate, cu revolta, incisiv si curajos, intr-o poezie absolut zguduitoare.
Nimic bucolic, nimic minimalist! Un happening, de fapt, in care developarile si expunerile se articuleaza si se ansambleaza reciproc.
Intrebarilor lui N.
Steinhardt (dintr-un eseu dedicat chiar lui Antonioni si filmului sau): ”suntem oare in masura, cu simtul vazului, sa detectam pe de-a-ntregul realitatea, ne este ea pe deplin accesibila? Sau ne aflam victime nestiutoare ale unui camp vizual bine ingradit?”, Alexandru Vakulovski le raspunde, in aceasta carte, cu precizie maxima.
Si poate mai mult decat atat! Daca tinem seama de cateva titluri cu adevarat antologice: siria, un terorist, portocala mecanica, balet, un mos cu aragaz, vecini, si, mai ales, de aceste versuri: ”am ajuns la varsta la care nu/ mi-e destul sa-mi fie bine/numai mie.
”Ioan PINTEA.
| Sau) | Suntem oare in masura cu simtul vazului sa detectam pe deantregul realitatea ne este ea pe deplin accesibila |
|---|---|
| Daca tinem seama de cateva titluri cu adevarat antologice | Siria un terorist portocala mecanica balet un mos cu aragaz vecini si mai ales de aceste versuriam ajuns la varsta la care nu mie destul sami fie binenumai mieioan |
15.75 Lei
